Skip to content

Istoria

 

Lucrările de explozie în carierele de piatră din Moldova, pînă în anul 1978 erau efectuate de subdiviziunile subordonate carierelor respective.Necesitatea stabilirii unei ordine în efectuarea acestor lucrări de o mare responsabilitate, precum și a unei evidențe stricte în depozitarea și transportarea materialelor explozive a format condițiile obiective de asociere a agenților economici subordonați diferitor ministere, ce efectuau lucrări de explozie neorganizate. Prin Hotărîrea Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești nr.445 din decembrie 1977 a fost creată Asociația de Producție pentru efectuarea lucrărilor de explozie ”Молдвзрывпром”. S- a pus în sarcina întreprinderii nominalizate efectuarea serviciilor de explozie, în bază de contract, pentru agenții economici ce activau în domeniul minieritului și asta constituia mai bine de 20 de cariere.

Urma un lucru enorm de construcție și reparație a celor existente, depozite a materialelor explozive, de elaborare a documentației tehnice unificate, punerea ei în aplicare, pregătirea și instruirea cadrelor.

Pe parcursul acestor ani de existență a întreprinderii, care din anul 1993 poartă denumirea de Întreprinderea de Stat Specializată de Executare a Lucrărilor de Explozie ”INMEX”, au fost atît succese cît și insuccese. Anii 90 au fost o perioadă de grea încercare pentru întregul colectiv. Din cauza lipsei surselor financiare, motivul fiind staționarea lucrărilor în multe cariere, nu puteau fi procurate materiale explozive, în consecință nu puteau fi efectuate lucrările așteptate. Numai prin inițiativa specialiștilor a început utilizarea în producere a simplului AB- igdanit.

S- a micșorat considerabil personalul întreprinderii, dar s-a păstrat nucleul colectivului și spiritul de inițiativă. Astfel, din anul 2002 volumele de servicii acordate s-au majorat. A fost posibilă o înoire a colectivului prin instruirea a peste 20 de artificieri tineri.

Din anul 2008 în producere au fost implementate noi tehnologii de efectuare a lucrărilor, la nivelul standardelor europene, ne referim la sistemul neelectric de exploadare, care permite o calitate mai înaltă și asigură securitatea lucrărilor.

ÎSS ”INMEX” a acordat servicii de explozie agenților economici și din alte domenii ale economiei naționale. Spre exemplu, în timpul reconstrucției fabricilor de vin Gavanoasa, Mihailovca, Orhei și altele, a fabricilor de zahăr, la reparația fîntînilor arteziene, construcției podurilor etc.

ÎSS ”INMEX” în activitatea sa este în permanentă colaborare cu partenerii de peste hotare, așa ca Întreprinderea de Stat ”Impuls” și Întreprinderea de producție

chimică ”Zarya” din Ucraina, precum și compania SC ”Maxam Romania” SRL din România.