Ședința Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat „INMEX”

Ședința Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat „INMEX”
  La data de 22 aprilie 2026, a avut loc ședința Consiliului de administrație al Întreprinderii de Stat „INMEX”, în cadrul căreia au fost examinate aspecte esențiale ce țin de activitatea economico-financiară, performanța managerială și consolidarea cadrului instituțional al întreprinderii.

  Un punct central al ordinii de zi l-a constituit prezentarea raportului organului executiv pentru anul 2025. Administratorul întreprinderii, dl Adrian Efros, împreună cu reprezentanții subdiviziunilor de profil, au evidențiat rezultatele activității desfășurate, dinamica indicatorilor de performanță, precum și direcțiile strategice de dezvoltare pentru perioada următoare, în contextul cerințelor specifice domeniului de activitate.

  Un alt subiect de importanță majoră l-a constituit examinarea raportului auditorului extern pentru anul 2025, precum și a planului de acțiuni aferent, orientat spre consolidarea mecanismelor interne de gestionare, perfecționarea proceselor operaționale și alinierea continuă la cerințele cadrului normativ aplicabil.

  În urma analizei materialelor prezentate, Consiliul de administrație a formulat concluzii și a adoptat decizii orientate spre asigurarea unei administrări prudente și eficiente, în concordanță cu principiile de bună guvernanță corporativă și responsabilitate managerială.

  Totodată, au fost evidențiate rezultatele obținute în desfășurarea activităților specifice domeniului, cu accent pe realizarea lucrărilor în condiții de maximă siguranță, utilizarea judicioasă a resurselor și menținerea unui nivel înalt de rigoare tehnologică și conformitate normativă.
 
... loading